Un stagiu de ucenicie. O carieră. O poveste care va rămâne în memoria tuturor.
Hermann Freitag și-a început ucenicia ca mașinist la Lödige în 1956. Au urmat aproape cinci decenii pline de inginerie, responsabilitate și proiecte extraordinare în întreaga lume. 70 de ani mai târziu, s-a întors din nou la noi și ne-a împărtășit povestea sa.
7 întrebări pentru Hermann Povestea lui Hermann în patru capitole
70 de ani mai târziu, Hermann povestește el însuși întâmplarea
Cum a fost să începi un stagiu de ucenicie la Lödige în 1956? Cum l-a dus drumul de la bancul de lucru la șantierele din întreaga lume – și care sunt experiențele care i-au rămas cel mai mult în memorie după aproape cinci decenii?
În videoclip, Hermann Freitag ne poartă înapoi în timp, la începuturile sale, și ne vorbește despre o lume a muncii aproape de neimaginat astăzi, despre întâlniri deosebite și despre legătura sa cu Lödige, care a dăinuit până în prezent.
Totul a început în 1956.
Uneori, un sfat primit de la un vecin poate determina direcția pe care o va lua cariera ta. Exact așa s-a întâmplat în cazul lui Hermann Freitag.
Un vecin din Neuenbeken își terminase deja ucenicia la Lödige și l-a încurajat să înceapă și el acolo. Confruntat cu alegerea între o ucenicie în domeniul comercial și una în domeniul tehnic, a luat în cele din urmă o decizie conștientă de a urma calea tehnică.
La 1 aprilie 1956, Hermann și-a început ucenicia de trei ani și jumătate ca mașinist la Lödige.
Pe atunci, uceniciile erau cu totul altceva. Tinerii angajați învățau foarte multe direct în hala de producție. Hermann lucra la strung, a învățat să sudeze și, printre altele, fabrica frâne pentru sisteme de acționare. De altfel, încă mai păstrează contractul de ucenicie original din acea perioadă.
„Alois avea întotdeauna darul de a-i inspira pe oameni.”
Hermann își amintește și astăzi de fondatorul companiei, Alois Lödige. Îl descrie ca pe cineva care știa să-i convingă pe oameni să-i împărtășească ideile – și care, prin aceasta, a contribuit și la decizia lui Hermann de a se alătura echipei Lödige.
De la bancul de lucru spre lume
Perioada petrecută de Hermann la Lödige era departe de a se fi încheiat când a promovat examenul final în octombrie 1959. Dimpotrivă: abia începuse.
La doar câteva luni distanță, a plecat la prima sa misiune de instalare în Westerwald. Au urmat curând Olanda și Austria. Tânărul mașinist a devenit un montator experimentat – iar acele călătorii timpurii au dus la o carieră petrecută călătorind între șantiere internaționale și proiecte din ce în ce mai mari.
Amsterdam, Singapore, Philadelphia, Copenhaga, Stockholm: Hermann a lucrat pentru Lödige în multe locuri din întreaga lume. La începutul anilor 1980, un proiect l-a dus chiar în inima deșertului libian. Își pregătea masa într-un container de transport; nu exista telefon la fața locului. Dacă Hermann voia să vorbească cu cei de la Lödige, trebuia să călătorească până la Tripoli.
Ceea ce astăzi sună ca o poveste de aventură era, pe atunci, parte din viața lui profesională de zi cu zi.
Colegii și clienții au devenit tovarăși de drum
Începând din 1982, Hermann a preluat conducerea managementului de instalare pentru proiecte majore. Activitatea sa pentru compania aeriană olandeză KLM la Aeroportul Schiphol din Amsterdam a avut un impact deosebit de profund asupra lui. Acolo, a fost implicat în proiecte majore timp de mulți ani și a coordonat șantiere pe care, uneori, lucrau peste 100 de persoane.
Cu toate acestea, când Hermann vorbește astăzi despre această perioadă, nu începe prin a discuta despre tehnologie sau despre amploarea proiectelor. El vorbește despre oameni.
Relațiile de afaceri s-au transformat în relații personale, unele dintre ele durând zeci de ani. Foști colegi de la KLM îl vizitau chiar și în viața privată pe vremuri, pentru a lua masa împreună.
În 1994, Hermann a trecut în cele din urmă de la șantier la un post de birou și la managementul de proiect pentru sistemele de transport aerian de marfă. S-a pensionat oficial în 2002 – dar a rămas la Lödige în calitate de consultant până în 2005.
Aproape cinci decenii – și încă în legătură până în ziua de azi
Oricine îl ascultă pe Hermann își dă seama repede că această lungă perioadă de activitate înseamnă mai mult decât un simplu număr.
Probabil că el însuși își descrie cel mai bine atitudinea față de muncă: „Întotdeauna am privit compania ca și cum ar fi fost a mea. Așa am reprezentat-o la nivel mondial.”
La șaptezeci de ani de la începerea uceniciei sale, această legătură se simte încă. Pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a programului de ucenicie la Lödige Industries, l-am invitat din nou pe Hermann – de data aceasta nu pentru un proiect, ci pentru a-și povesti istoria.
7 întrebări pentru Hermann
„Un vecin își începuse ucenicia acolo cu doi sau trei ani înainte și mi-a spus: «De ce nu vii și tu la Lödige?»” La aceasta s-a adăugat și contactul său personal cu Alois Lödige, pe care Hermann și-l amintește ca fiind o persoană entuziastă. Așa că, în cele din urmă, a decis să urmeze o ucenicie tehnică.
Formarea a fost foarte orientată spre practică. Printre altele, Hermann a învățat să sudeze și a petrecut câteva săptămâni lucrând la strung. Una dintre sarcinile sale principale a fost fabricarea frânelor pentru sistemele de acționare. Spre deosebire de astăzi, la început nu exista un atelier tradițional de formare – cursanții erau implicați direct în producție încă din primele etape.
Foarte repede. Hermann și-a încheiat ucenicia în octombrie 1959. În decembrie, se afla deja în Westerwald, unde a instalat două lifturi împreună cu un coleg. Ulterior au urmat proiecte în numeroase țări.
În special perioada petrecută la KLM, în Amsterdam. Hermann a participat timp de mai mulți ani la diverse proiecte pentru compania aeriană. Oamenii au avut o importanță deosebită pentru el: cu unii dintre partenerii de atunci s-au legat prietenii care durează și astăzi.
Libia se va afla probabil chiar în fruntea listei. La începutul anilor 1980, Hermann lucra la un proiect în mijlocul deșertului. Colegii săi erau cazați în containere de transport. Pentru a avea apă caldă, au cumpărat inițial o oală – iar pentru a vorbi cu Lödige la telefon, Hermann trebuia să ia un taxi până la Tripoli.
Enorm. Hermann, de exemplu, își amintește încă de vremurile în care o parte din administrație își avea sediul într-o baracă de pe Frankfurter Weg. Astăzi, el lucrează în modernul campus al Lödige Industries – un mediu de lucru care, pentru el, nu mai are aproape nimic în comun cu vremurile de început.
Pentru Hermann, răspunsul dat în cadrul interviului a fost clar: dorea să reprezinte compania pretutindeni ca și cum ar fi fost a lui. Această atitudine i-a caracterizat întreaga carieră profesională – iar acel sentiment de apartenență a rămas intact chiar și la mulți ani după pensionarea sa oficială.
